ROȘIORII DE VEDE:
- Ora 2030 – Toţi roşiorenii responsabili sting lumina (Stingerea
iluminatului public stradal şi în sediile unor instituţii sau locaţii
reprezentative din municipiu: Primăria Municipiului Roşiorii de Vede;
Direcţia pentru Cultură, Educaţie, Creaţie şi Sport (la structurile
sale: Casa de Cultură a Municipiului Roşiorii de Vede, Biblioteca
Municipală „Gala Galaction”, Muzeul de Istorie „Petre Voivozeanu”;
Centrul Cultural; Centrul Cultural Multifuncţional „Alexandru Popescu
Tair”); Parcul Central; Monumentul Eroilor din faţa Primăriei; alte
instituţii publice; unităţi de învăţământ; agenţi economici etc.)
- Intervalul 2030- 2100 – „Lumină pentru viitor”
– Parada roşiorenilor cu lumânări în mâini, organizată pe traseul:
Centrul oraşului – Str. Dunării – Primăria Municipiului Roşiorii de
Vede, cu participarea elevilor şi profesorilor din şcolile şi liceele
roşiorene, a membrilor Cercului de Muzică al Casei de Cultură, a
membrilor Clubului ATAC Roşiorii de Vede şi ai Academiei Olimpice Române
– Filiala Teleorman, alţi cetăţeni ai oraşului.
- Ora 2100 – Acasă pe Planeta Albastră – Spectacol susţinut de membrii Cercului de Muzică al Casei de Cultură, coordonaţi de Tedy Stângă şi Silviu Arsu.
Locație: Platoul din faţa Primăriei
- Ora 2130 – Aprinderea luminilor în oraş
Au participat si membrii Asociatiei Culturale Mileniul 3
imagini: Mihai Atanasie Petrescu
sâmbătă, 29 martie 2014
joi, 27 martie 2014
marți, 25 martie 2014
Buna Vestire in calendarul popular
Buna Vestire
este cunoscuta in calendarul popular sub denumirea de Ziua Cucului. De
ce ziua cucului? Pentru ca in aceasta zi are loc primul sau cantec, prin
care anunta vestirea primaverii.
Potrivit traditiei, daca primul cantec al cucului era auzit pe stomacul
gol, in spatele omului, era semn rau: "Cucu-n spate mi-a cantat/ si
moartea m-a sagetat!"
Exista obiceiul ca in aceasta zi, sa se numere de cate ori cucul isi canta numele, numar care ar descoperi cati ani mai avem de trait.
Flacaii si fetele il intrebau pe cuc cand se vor casatori: "Cucule voinicule/ Cati ani imi vei da/ pan’ m-oi insura (marita)?" Daca se intampla ca dupa rostirea acestor cuvinte, cucul sa cante, cantecul sau echivala cu un an de astepare. Dimpotriva, daca el tacea, tacerea sa era semn ca avem de-a face cu o casatorie grabnica.
De asemenea, craca pe care a cantat cucul de ziua sa, era taiata si pusa in scaldatoarea fetelor, in speranta ca flacaii nu le vor ocoli.
Adrian Cocosila
Exista obiceiul ca in aceasta zi, sa se numere de cate ori cucul isi canta numele, numar care ar descoperi cati ani mai avem de trait.
Flacaii si fetele il intrebau pe cuc cand se vor casatori: "Cucule voinicule/ Cati ani imi vei da/ pan’ m-oi insura (marita)?" Daca se intampla ca dupa rostirea acestor cuvinte, cucul sa cante, cantecul sau echivala cu un an de astepare. Dimpotriva, daca el tacea, tacerea sa era semn ca avem de-a face cu o casatorie grabnica.
De asemenea, craca pe care a cantat cucul de ziua sa, era taiata si pusa in scaldatoarea fetelor, in speranta ca flacaii nu le vor ocoli.
sâmbătă, 22 martie 2014
,,Tainele pietrei’’
…aşa
şi-a intitulat expoziţia de sculptură – artistul Costel Păun, deschisă joi, 20
martie 2014, în sala de expoziţii a Centrului Cultural Piteşti. Eu aş fi intitulat-o << Iubita mea –
piatra >> pentru că dl. Păun este un îndrăgostit ( iremediabil) de piatră
şi lucrul acesta mi l-a confirmat şi domnia sa, anul trecut când am mers
împreună la vernisajul primei sale expoziţii din afara judeţului. După cum spuneam, la această expoziţie,
lucrările artistului au atras atenţia tuturor participanţilor care au vorbit:
despre tehnicile de lucru, dl Sorin Mazilescu – directorul Centrului Judeţean
pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Argeş,
despre cubism, scriitorul Dumitru
Augustin Doman – redactorul revistei ,, Argeş”- şi a ales ca referinţă una
dintre lucrările realizate în lemn, intitulată ,, Familia’’- argumentând:,,
bărbatul are capul pătrat, femeia are capul normal...iar copilul... încă nu are
cap...’’
despre realitatea
de dincolo de realitate, plinul şi golul ( elementele formei) – poetul
Virgil Diaconu – redactorul revistei ,, Cafeneaua Literară’’ – care nu a uitat să critice postamentele lucrărilor.(
Domnule Diaconu, vă asigur că la Roşiori avem o sală de expoziţie dotată corespunzător,
dar pentru a aduce postamentele la Piteşti, era nevoie de un camion. Artistul
şi-a adus lucrările cu maşina personală. Nu cred că este cazul să vă mai spun
câte sacrificii facem de dragul artei. Ştiţi foarte bine...dar, poate cei din
administraţia Centrului Cultural au reţinut ideea şi vor lua măsuri.),
despre talent, Nicolae Cosmescu – jurnalist,
despre importanţa
ideii şi nu a dimensiunii lucrărilor , Constantin Samuilă – critic de artă, care a mai argumentat ( printre altele) că artistul
ne obligă să gândim nu doar să privim.
A mai vorbit scriitorul Constantin T Ciubotaru –
din partea Asociaţiei Culturale Mileniul 3. Au participat din Roşiori: scriitorul
Ion Scarlat, Sanda Popescu şi Marian ( şoferul nostru), au fost prezenţi elevi
ai Liceului de Artă ,, Dinu Lipatti’’- Piteşti.
Evenimentul
a fost coordonat de Carmen Dumitrache – directoarea Centrului Cultural Piteşti.
La plecare am primit revistele ,,Cafeneaua Literară’’ şi ,,Arges’’ –
revistă în care am descoperit că eram prezentă în ,,pagina de poezie a
poetelor''...
Asta ca o recompensă pentru faptul că nu am ajuns la ,,Maratonul Poeziei’’
de la Câmpina...
miercuri, 19 martie 2014
Tot ce e frumos e gri
Ele veneau în urma mea şi
cărau un geamantan cu fotografii. .
Eram la ,,Terasa Verde’’,
savuram un nectar de kiwi
şi în jurul meu nimeni.
Şi îmi plăcea
singurătatea aceasta
şi îmi spuneam că trebuie să profit de ea,
ce este frumos nu ţine mult...
Ele se apropiau,
traversau o stradă neiluminată.
Eram tot singură. În
stânga se întindea câmpul,
în dreapta, oraşul din
care plecaseră toţi
când toamna începea ca o
primăvară şi mâine ne aştepta de azi.
Ele râdeau şi masa se
umplea de sticle, semn că nu plecaseră,
erau aici, întotdeauna
prezente, întotdeauna absente ca o ploaie de luni.
sâmbătă, 15 martie 2014
marți, 11 martie 2014
,,iubesc prea mult cuvintele pentru a le risipi"
Florina Isache scrie strâns, un stil economicos, cu imagini pregnante,
reţeaua mataforelor ţinându-se însă la nivelul semnificantului doar atât cât
este necesar pentru a nu contraria exigenţele moderniste asumate.
Fluxul semantic dens totuşi este ordonat pe câteva direcţii tematice
recurente: eros, thanatos, spaţialitate, temporalitate...Nota gravă rezultă nu
numai dintr-un principiu de poetică, dar mai ales raportarea hiperestezică la
proximităţile inevitabile ale existenţei de zi cu zi (...) În sfârşit, textele
acestea redactate consecvent cu parcimonie – de la poeme pe mai puţin de o
pagină la poeme din două versuri – par a i se potrivi cel mai bine unei poete
care ar putea spune precum odinioară Rene Char: ,, J aime trops les mots pour
les gaspiller’’.
Gheorghe Stroe, Caligraf
Nr.
7- 8, iulie - august 2011
duminică, 9 martie 2014
Iubirea lui Vasco da Gama - Anca Mizumschi
foto: Tudor Serbanescu |
Poemul e un fel
de carne
de bărbat
cu gene, sprâncene tendoane şi muşchi
şi gândurile lui
în care tu nu eşti deloc iar eu sunt
bustul pictat
al femeii
din vârful corabiei
şi sânii mei fermi taie apa.
Călătoresc în corabia de carne
a câte unui poem
cu sare pe buze
obsedată de tine
ca Vasco da Gama
ars de pustiu , întrebându-mă
cine a scris primul
dintre noi doi
cuvintele astea
eu sau tu
de bărbat
cu gene, sprâncene tendoane şi muşchi
şi gândurile lui
în care tu nu eşti deloc iar eu sunt
bustul pictat
al femeii
din vârful corabiei
şi sânii mei fermi taie apa.
Călătoresc în corabia de carne
a câte unui poem
cu sare pe buze
obsedată de tine
ca Vasco da Gama
ars de pustiu , întrebându-mă
cine a scris primul
dintre noi doi
cuvintele astea
eu sau tu
sâmbătă, 8 martie 2014
Singura probă de infidelitate
pictura - Tudor Serbanescu |
Trebuie să vină cineva, a zis.
Tata zâmbea. Ştia că nu
încurcă semnele.
Un greier cânta în
grădina noastră, îi răspundeau alţii în grădina vecinilor.
Apoi a venit o femeie
tânără( era tot mama) şi le-a spus :
Casa aceasta nu mai
există. Nu mai există demult. Acum este o apă adâncă în care cresc copaci
înalţi.
Aici, mama avea în grijă
o specie rară de peşti şi nu ştia cui trebuie să-i mulţumească pentru această
încredere.
Mama este o fire
adaptabilă. Se adaptează fiecărei lumi.
Uneori, valurile o duc
foarte aproape de cer. Priveşte prin el şi nu vede nimic. Sau vede o casă,
plutind pe ape, un măr plin de flori şi urme de ruj la intrare...
Din vol. ,,Ploi în oglinzi’’ – în curs de apariţie la ed. Tipoalex
joi, 6 martie 2014
Iubirea mea – ploaie de vară...
De mine vreau să-ţi amintească ploaia
şi frunzişul răvaşit.
Cu fiecare strop din geam
să-ţi aminteşti cât te-am
iubit….
Te aştept să vii de nicăieri,
cu fiecare primăvară.
De parcă nu ar fi fost ieri
întâlnirea noastră într-o gară.
Când venită de niciunde,
risipind mirajul ceţii,
m-am întâlnit cu poezia,
la prima oră a dimineţii.
zi de zi, seară de seară,
cu fiecare val de gânduri,
iubirea mea – ploaie de vară...
Poezie - citită azi, 6 martie – 2014, la întâlnirea
,,milenarilor'' ( membrii Asociaţiei Culturale Mileniul 3 sau M3 – cum ne place
nouă să spunem) când am fost aşteptate cu flori şi o masă plină cu de toate,
pregătită de colegii noştri scriitori. A
fost o seară atipică, fără analiză pe text, fără comentarii...doar cu poezie,
depănări de amintiri, discutii despre bătăile inimii, despre fluturii din
stomac, despre misteriosul punct G ( despre care niciunul nu a ştiut să spună
dacă există, dacă l-au întălnit sau, pur şi simplu, au trecut pe lângă el). Nici măcar doctorul
Viorel Dinu cât este ,,el'' de doctor.
Vă mulţumesc, dragi prieteni, vă mulţumesc ( aici ) şi în numele celorlalte
poetese care, sunt sigură, s-au bucurat la fel de mult ca mine...
luni, 3 martie 2014
duminică, 2 martie 2014
, ,,Moartea, ca un joc al vieţii”
Rar se
întâmplă ca de la un volum la altul concepţia poetică să sufere schimbări
radicale. În general, se observă o linie continuă cu mici ezitări sau semne
aşezate ici – acolo că expresia lirică promite şi o altă etapă. Cititorul de
multe ori ignoră aceste semne, pentru că ele, aşa cum spuneam, nu lasă loc
pentru începuturi durabile. Nu acesta este cazul poetei Florina Isache, care de
la un volum la altul pare cu totul angajată în altă lirică. Dacă în volumul de
debut, ,, Ieşirea din anotimp’’ (2006), scenariul liric era construit pe matafore
ample, cu deschideri spre un optimism moderat, ei bine, cel de-al doilea,
,, Mă voi întoarce
pasăre’’ ( supliment ,,Oglinda literară’’, Focşani, 2011) reduce drastic metafora ,
impune sobrietate, solemnitate, sinteza, într-un cuvânt, se apropie de lirica
în care prozodia este trecută pe locul secund. Mai mult, în locul temelor
lirice cu deschidere luminoasă, aici avem de-a face cu o meditaţie gravă asupra
morţii, care nu mai este un punct final al existenţei, ci face parte din viaţă:
,,Eşti primul bărbat / pe care l-am cunoscut după ce am murit. / Între o sosire
şi o plecare ,/ florile din gară se acoperă cu zăpezi./ Sărutul s-a dezlipit de
obraz, s-a făcut ţăndări pe asfalt./ Semn rău! Zice rudăreasa care vinde flori/
la colţul străzii./ Înmormântează resturile în batistă./ Nu ai noroc în
dragoste’’. Astfel până şi visul devine distrugător: Păsările se asfixiază cu
vise./ Se estompează zboruri în geam, / curgea fum de tămâie./ ca dintr-o
catedrală. Ne legam strâns unul de celălalt, cu durerea unei morţi respinse’’. Încă de la bun început, moartea se află într-o
continuă mişcare. Pe marele fluviu suntem doar o pată de culoare între naştere
şi moarte. ,,Suntem o pată de culoare,/ plutind pe ape ca o inimă’’. În tot acest peisaj în care anotimpurile se succed
fără să lase în urmă decât melancolie, poetul, ca un personaj de poveste cu sufletul
ca o pasăre, trece ducându-şi povara sentimentelor şi senzaţiilor: ,, Stau
întinsă pe burtă în mine./ Privesc prin gaura cheii asfaltul şi frânele de
cauciuc/ topindu-se sub sarea aruncată să ardă zăpada’’. Sau: ,,Trenurile de
noapte anunţă ora exactă./ La polul opus al ploii este şi mai frig./
Întâmplarea face să-ţi simt răsuflarea pe gât,/ ca o atingere de aripă’’. Şi
încă:,, Stau lângă trupul meu/ la priveghi ./ Acopăr echimozele căzăturii din
iubire/ şi urc în altă iubire’’. Cum se întâmplă îndeobşte chiar în realitatea
obiectivă, natura participă la clipa fatală ca făcând parte din ea însăşi:
Plouă, burniţează mărunt, ca toamna./ galbenă şi rece moartea trece în vârful
picioarelor să nu mă sperie./ Ştiu că este atât de aproape.’’ Astfel, imediat,
atmosfera bacoviană trece peste poemul care acum se desfăşoară într-un scenariu
bine articulat: ,, În magazinul second hand/ oamenii cumpără sentimente cu preţ
redus./ La ultima lichidare de stoc,/ o mireasă trece prin poemele mele/ şi
trena ei împrăştie parfum de altar’’ . Cu alte cuvinte, se pare că poezia
Florinei Isache din acest volum a deschis o nouă etapă de creaţie, în care,
reducând mijloacele tehnice, a dat întâietate gândului. Se profilează un demers
liric care poate întâlni răspunsuri la marile probleme ale fiinţei umane. Cu
sufletul care se întoarce ca o pasăre,
lirica Florinei Isache îşi găseşte ritmul interior în jocul vieţii şi al morţii
pe ecranul larg al lumii moderne, aşa cum se întrevede în visul care trece
dincolo de noi.
Liviu
Comşia, ,,Moartea, ca un joc al vieţii”, în revista „Oglinda Literară”,
anul X, nr. 120, decembrie 2011, pag. 7534;
sâmbătă, 1 martie 2014
Abonați-vă la:
Postări (Atom)