miercuri, 15 iunie 2016

*051’ 16




Carnea mea este o plajă
pe care poţi să faci dragoste
cu toate femeile tale
în care te aştept.




Din vol ,,Drum in casa de iarba '' - 
in curs de aparitie la Editura Pleiade, Satu Mare.

duminică, 15 mai 2016

Teo și Teleormanul




Tânǎr și neliniștit?! 
Îmi caut cuvintele sǎ vorbesc despre  un tânǎr îndrǎgostit de frumos, de lucruri frumoase, lucruri banale pentru unii, dar cu încǎrcǎturǎ istoricǎ pentru cei care le cunosc valorea.
Teo Sǎceanu a descoperit aceastǎ pasiune când era copil, mi-a spus zilele acestea, de atunci  a început sǎ       colecţioneze timbre, ilustrate, fotografii,  cǎrţi, manuscrise, plachete, medalii…A completat, de-a lungul timpului, adevǎrate colecţii, a devenit membru al Asociaţiei Filateștilor din Teleorman,
participǎ la numeroase expoziţii (individuale sau de grup)
și, cu toate cǎ nu-i place sǎ vorbeascǎ prea mult, surprinde întotdeauna cu ,,poveștile'' lucrǎrilor, cu  explicaţiile oferite pe marginea acestora, astfel încât ai impresia cǎ te afli în preajma unei minienciclopedii. Și ceea ce este demn de remarcat, este faptul  cǎ nu a dobândit nici cea mai micǎ dozǎ de egoism. De aceea rǎspunde pozitiv tuturor invitaţiilor lansate în vederea organizǎrii de  evenimente. Un exemplu concludent este și expoziţia deschisǎ la Roșiorii de Vede, vineri, 13 mai 2016, la Muzeul Petre Voivozeanu, cu ocazia  zilei judeţului, intitulatǎ –
Teleormanul în imagini
și documente. Unde a expus  ilustrate  reprezentând orașele istorice ale judeţului:  Alexandria, Roșiorii de Vede, Turnu Mǎgurele și Zimnicea, imagini surprinse în perioada  1940 – 1990. A mai expus plachete și medalii  reprezentând obiective sau personalitǎţi importante ale judeţului  cum ar fi: placheta Fabricii de Rulment de la Alexandria, realizatǎ la deschiderea fabricii,  plachetǎ unicat, precum și plachetele realizate la 10 ani, apoi la 20 de ani de la deschidere. Placheta realizatǎ în  1994, la 160 de ani de la fondarea orașului  Alexandria, în memoria domnitorului Alexandru Dimitrie Ghica, al cǎrui nume il poartǎ orașul  Alexandria, placheta realizatǎ în anul  2015, la împlinirea a 630 de ani de la prima atestare documentarǎ  a orașului Roșiorii de Vede…etc.

La eveniment au participat  elevi  de la Şcoala Generalǎ  Drǎcşani, care au prezentat un scurt program artistic intitulat: ,,Ca la noi pe Teleorman’’-

A moderat  -Vera Cojocaru – muzeograf.
Foto:Aura Bǎrbuţ - director DCCES

marți, 26 aprilie 2016

Recapitulare.





Plouă.
Iubesc ploaia.
Ploaia îmi redă libertatea zborului.
Privesc din spatele ferestrei.
 Strada prinde culoarea Învierii.
 Jucăriile de pluş amintesc jertfirea mieilor.
Îmi trasează graficul cursului valutar.
 Un timbru pentru fiecare cântec al păsării.
Sentimente cu dobândă zero.
 Jocuri de noroc sau ghinion.
Oameni colorându-şi viaţa cu hainele altor vieţi.
Un zâmbet instant.
Un apel nepreluat.
Flori.
O zi îndulcită cu un ,,Şoricel’’ a la ,,Maria’’.
Un paliativ.
O ştire de ultim moment.
Anca şi 005 – polemici... la o ţigară.
A trăi fără o pauză de iubire este ca şi cum ţi s-ar amaneta viaţa fără niciun contract între părţi.

joi, 10 martie 2016

Concurs



CONCURSUL NATIONAL
DE POEZIE DE DRAGOSTE  
LEOAICĂ TÂNĂRĂ, IUBIREA…
Ediţia a XVI-a, 14 aprilie 2016

Centrul Cultural al municipiului Piteşti, prin revistele de cultură Cafeneaua literară şi Argeş, organizează ediţia a XV-a a Concursului naţional de poezie de dragoste Leoaică tânără, iubirea…
La concurs pot participa creatori cu vârste până în 35 de ani, care nu sunt membri ai U.S.R. şi nu au câştigat un premiu la ediţiile noastre anterioare.
Concurenţii vor trimite pe adresa organizatorului câte 5 poezii de dragoste, creaţii originale, nepublicate în volum, fiecare poezie fiind printată sau dactilografiată pe câte o singură pagină, semnată cu numele real al autorului şi având indicat nr. de telefon şi e-mail.
Toate cele cinci poeme vor fi cuprinse într-un singur document cu extensia .doc, .rtf, cules cu corp 14, Times New Roman CE, mărime 150 (zoom). Textele vor fi expediate fie la adresa de e-mail cultcentre@yahoo.com., fie poştal, pe adresa Centrul Cultural Piteşti, Str. Calea Craiovei nr. 2, Casa Cărţii, Bloc G1, sc. C, et. I, cod 110013 Piteşti, jud. Argeş, fie se vor depune direct la sediul Centrului Cultural Piteşti, până la 30 martie 2016; telefon 0248/ 219976. Manuscrisele nu se înapoiază.
Aceasta adresa de e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat ca a putea vizualiza pagina. Câştigătorii desemnaţi de juriu vor fi premiaţi cu diplome şi sume de bani, astfel: Premiul I: 500 lei, Premiul al II-lea: 400 lei, Premiul al III-lea: 380 lei, Menţiune I: 360 lei, Menţiune II: 360 lei.
Festivitatea de premiere va avea loc la Centrul Cultural Piteşti, în ziua de joi, 14 aprilie 2016, ora 13.00. Premiile se acordă numai câştigătorilor prezenţi la  festivitate, în baza C.I. În caz de neprezentare la festivitatea de premiere, premiile se pot acorda următorilor clasaţi.
Organizatorul nu decontează cheltuielile de deplasare sau cazare.

Responsabil proiect
Virgil DIACONU